Games for Active Learning– JOCURI PENTRU ÎNVĂŢAREA ACTIVĂ, proiect finanţat de catre Uniunea Europeană prin programul Erasmus+

Games-Nico-2-770×433

O experiență memorabilă pentru elevii  Colegiului Național „Elena Cuza” în cadrul proiectului Erasmus+  ”GAMES FOR  ACTIVE LEARNING”


În perioada 8 – 12 iunie , elevii Colegiului Național „Elena Cuza” din București au participat la o activitate de învățare organizată în cadrul  parteneriatului strategic în domeniul educației GAMES FOR  ACTIVE LEARNING, https://gamesforactivelearning.com/ ,  un proiect coordonat de școala noastră și finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+.

O echipă formată din 14 elevi români, însoțiți de 4 cadre didactice, a participat, alături de elevii din Austria și din Cipru la activitatea susținută de profesorii din Grecia, de la școala 39th Primary School of Patra ,  o școală mică, dar cochetă și primitoare, răsfățată de îmbrățișarea munților și de briza mării.

Timp de cinci zile, elevii noștri au trăit experiențe unice: au învățat dansuri grecești de la elevii din Grecia, au participat la  jocuri de rol și competiții sportive, la lecții de istorie despre obiceiurile și cultura grecilor, au învățat alfabetul grecesc și cuvinte în limba greacă, au lucrat în echipe mixte , internaționale , împreună cu elevii din Austria, Cipru și Grecia, folosind jocul ca metodă de învățare activă.

Ușurința cu care elevii au depășit barierele proprii, au ieșit din zona de confort și au început să relaționeze și să comunice în limba engleză, a fost surprinzătoare, iar jocul i-a unit. Nu a contat nimic altceva, decât bucuria de a fi împreună și dorința de a descoperi cât mai multe lucruri despre noul prieten. Au avut astfel ocazia să descopere asemănări și deosebiri între România, Austria, Cipru și Grecia. Diversitatea i-a motivat pe copii să lege preietenii. Au  schimbat adrese de e-mail, numere de telefon cu elevii din școlile partenere.

În fiecare dimineață așteptau cu emoție să ajungă la școala din Grecia, să își revadă prietenii și să se joace din nou : „Oare ce vom face azi, doamna? ” era prima întrebare a zilei. Iar elevii din Grecia ne așteptau de fiecare dată nerăbdători în fața școlii, dornici să ne arate cât mai multe lucruri.

A fost emoționant să vezi cum, o școală întreagă (elevi, profesori, personal, dar și părinți și comunitate locală), ne primește cu căldură și face totul posibil pentru ca noi, oaspeții, să ne simțim excelent, de parcă am fi fost vedete.  Totul a fost perfect.  „Doamna, noi nu mai vrem să plecăm ! ” auzeam de mai multe ori, zilnic.

Privind în ansamblu, proiectul Erasmus i-a ajutat pe elevii noștri și pe cei din școlile partenere să își lărgească orizonturile, să părăsească sala de clasă , din școala , din cartierul, orașul și țara lor și să realizeze că dincolo de acestea, există diverse oportunități, contribuind astfel la consolidarea identității europene, precum și la promovarea cetățeniei active.

Din păcate, proiectul nostru se finalizează anul acesta, dar  proiecte Erasmus, care să ofere profesorilor și elevilor astfel de oportunități de dezvoltare  , ar trebui să existe cât mai multe în fiecare școală din România.

„O experiență extraordinară! Ne am bucurat foarte mult pentru această oportunitate de a întâlni copii din alte țări, de a putea învăța din experiențele lor culturale și a construi echipe de lucru . Fiul nostru s-a simțiți minunat, a legat prietenii cu mulți copii din Grecia, Austria sau Cipru și sperăm la cât mai multe proiecte din această categorie! Mulțumim pentru organizarea impecabilă și momentele de neuitat!” ( părinte)

„A fost o experiență extraordinară. M-am distrat foarte mult jucând baschet cu copiii care studiau acolo. Erau o comunitate foarte primitoare. Am ascultat și câteva cântece grecești. O experiență fantastică. Sper că voi avea șansa să-i revăd pe toți și orașul Patras.” (C.E., 12 ani)

„After coming to Romania , I was left with many pleasant memories that I shared with my loved ones.  I did not imagine that I would play baketball with the Greeks and that I would compete in such an important stadium like Ancient Olympia. I also talked a lot with other children , discovering their school and a lot of other things.” (B. R. , 12 ani)

„Experiența mea în Grecia a fost unică . Mi- a plăcut să îmi fac noi prieteni și să mă distrez alături de colegii mei . Doamnele au fost foarte grijulii cu noi să nu pățim nimic sau să nu ne lipsească nimic . Aș mai repeta această  experiență în orice zi ,la orice oră . ️” (S.A , 12 ani)

„Experiența mea în Grecia a fost una de neuitat, în care am avut multe surprize plăcute. Am participat la activități interactive cu copiii din Grecia, Cipru și Austria. De exemplu, am jucat baschet și am avut ocazia de a învăța alfabetul grecesc. A fost o experiență nouă, dar una care m-a marcat pe viață. Mi-ar plăcea să mai particip la astfel de proiecte. ” ( T. M. , 13 ani)

„Această experiență oferită de proiectul Erasmus a fost un vis trăit cu ochii deschiși, o experiență fantastică plină de amintiri de neuitat. Am legat prietenii, am învățat lucruri noi și am vizitat locuri minunate. Mulțumesc mult pentru această oportunitate!” (C.E. , 13 ani)



ȘCOALA CARE FORMEAZĂ COMPETENȚE DIGITALE – proiect Erasmus+ ”GAMES FOR ACTIVE LEARNING”

În săptămâna 11- 15 mai 2022, a avut loc cea de a patra mobilitate în cadrul parteneriatului strategic în domeniul educației GAMES FOR  ACTIVE LEARNING, https://gamesforactivelearning.com/ ,  un proiect coordonat de școala noastră și finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+.

O echipă formată din patru cadre didactice de la Colegiul Național „Elena Cuza” a participat la un atelier de formare susținut de profesorii de la  școala parteneră din Graz, Austria, NEUE MITTELSCHULE DER PÄDAGOGISCHEN HOCHSCHULE STEIERMARK.

În cadrul acestui atelier, profesorii noștri au avut ocazia de a participa la numeroase activități realizate în aer liber, alături de elevii austrieci. Surprinzător a fost să descoperim atitudinea relaxată, pozitivă și entuziastă atât a profesorilor cât și a elevilor din școala parteneră. O școală în care  lumea zâmbește și este dornică să ajute.

Ce ne-a mirat este faptul că, fiind o școală în care mulți dintre elevi nu vorbeau foarte bine limba germană, fiind emigranți, la clasă beneficiau de tot sprijinul . Trei profesori predau la ora de matematică, astfel încât, să poată identifica toate lacunele elevilor și să îi poată ajuta.

De ce considerăm că elevii din această școală sunt extrem de norocoși? Pentru că sunt fericiții posesori ai unui studio de radio și de televiziune https://radioigel.at/.  , în care  lucrează și creează videoclipuri, interviuri, podcast-uri . În cadrul acestui studio experții în media sprijină profesorii și elevii să  prezinte informații într-un mod profesionist sub formă de reportaj TV sau emisiune radio. Astfel, elevii din școala parteneră din Austria dobândesc  competențe digitale și de media încă de la cele mai mici vârste, devenind apți să utilizeze și să producă independent conținut media ( radio, televiziune, digital ) și film.

Vă puteți imagina că era una dintre activitățile extrem de iubite de către toți elevii și așa ni s-a părut și nouă, adulților. În acel studio, două dintre cele mai performante camere erau mânuite de colegele noastre, în urma explicațiilor extrem de calme și de relaxate primite de la profesioniști. Cu căștile pe urechi, colegele noastre zâmbeau emoționate , precum niște copii care au primit jucării noi. În fața micuței eleve de 10 ani care ne-a luat interviul aveam emoții , iar vocea ne tremura (interviurile pot fi urmărite aici  https://radioigel.at/goal/ ).

Acest studio ar trebui să se găsească în toate școlile din România pentru a le oferi aceeași șansă copiilor noștri, pentru a crea de timpuriu competențe pe care viitorul adult să le poată folosi cu ușurință!



Jocurile şi bucuria la ele acasă

În săptămâna 25-30 noiembrie, Colegiul Naţional “Elena Cuza” din Bucureşti, a găzduit un atelier de formare în cadrul proiectului Games for Active Learning– JOCURI PENTRU ÎNVĂŢAREA ACTIVĂ, proiect finanţat de catre Uniunea Europeană prin programul Erasmus+.

Atelierul a avut ca temă ÎNVĂŢAREA  PRIN JOC. Au participat profesori din CIPRU (Dimotiko Scholeio Defteras Pano), din GRECIA (39th Primary School of Patra), din ITALIA (Istituto Comprensivo Statale „A. Pagano” Nicotera) şi din AUSTRIA (NeueMittelschule der Pädagogischen Hochschule  Steiermark).

Împreună am abordat  conceptul de jocuri în educaţie, precum şi modalităţi de utilizare a jocurilor în cadrul lecţiilor diferite, cu scopul obţinerii satisfacţiei şi bunăstarii elevilor.

Au fost invitaţi traineri specializaţi :

  • MIRELA DRAGU (Compania de teatru pentru copii şi adolescenţi) – jocuri de rol;
  • CRISTINA PETRESCU (Ambasador Laughter Yoga) –  jocuri pentru dezvoltare personală şi incluziune socială;
  • ANDREIA PETCU (Asociatia Learning by Teaching) – jocuri de masă – Muzeul Hartilor;
  • FUN SCIENCE – jocuri de cooperare.

De asemenea, invitatii au asistat la ore sustinute de profesorii romani, care au folosit jocul, ca metoda de invatare, la diverse discipline.

Suntem mândri de faptul că, prin intermediul acestui proiect, profesorii din şcoala noastră îşi vor dezvolta abilităţile profesionale, împărtăşind experienţe şi bune practici  cu profesori din ţările partenere.




COLEGIUL NAȚIONAL ,,ELENA CUZA” PROMOVEAZĂ ÎNVĂȚAREA ACTIVĂ,   FOLOSIND JOCUL CA METODĂ DE ÎNVĂȚARE

Am deschis porțile bucuriei de a învăța  jucându-ne, în acest an școlar,  la Colegiul Național  ,,Elena Cuza”  din București, odată cu lansarea parteneriatului strategic în domeniul educației GAMES FOR  ACTIVE LEARNING. Acesta este un proiect coordonat de școala noastră și finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+.

Proiectul urmărește dezvoltarea inteligenței emoționale și a bunăstării elevilor, folosind jocul ca metodă de învățare . Profesorii și elevii noștri vor avea ocazia să învețe alături de parteneri din alte școli europene precum Cipru, Grecia, Austria și Italia.

Lansarea proiectului a fost o adevărată sărbătoare și un prilej de bucurie pentru toți elevii școlii noastre, de la mic  la mare, pentru colectivul de profesori, dar și pentru invitații noștri, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Cei mai mici , elevii din învățământul primar, au desenat pe asfalt steagurile partenerilor, au cântat și au lansat baloane . Cei mai mari, elevii de la gimnaziu și liceu, îndrumați de profesori, s-au documentat și au identificat tradiții și obiceiuri specifice partenerilor noștri. Astfel, au organizat un eveniment de primă clasă : au pregătit preparate specifice fiecărei țări partenere, au pus în scenă momente inspirate din cultura și civilizația partenerilor ,au dansat și au cântat melodii tradiționale.

Proiectul se va desfășura timp de doi ani , perioadă în care profesorii , dar și elevii vor participa la ateliere de formare și multe activități interesante se vor realiza  în fiecare școală  parteneră.

Mai multe detalii – pe pagina proiectului: https://gamesforactivelearning.com/

https://www.facebook.com/162147744468653/videos/2423082331276132/
https://issuu.com/ciobanunicoleta/docs/romania.pptx

http://www.articoleonline.info/colegiul-national-elena-cuza-promoveaza-invatarea-activa-folosind-jocul-ca-metoda-de-invatare/




Parteneriat strategic în domeniul educației şcolare

GAMES FOR ACTIVE  LEARNING    –   2019-1-RO01-KA229-063665_1

Colegiul National “Elena Cuza” implementează proiectul GAMES FOR ACTIVE LEARNING  în perioada 1 septembrie 2019 – 31 august 2021, în cadrul programului Erasmus+.

Proiectului este finanțat de Comisia Europeană prin Agenția Națională pentru Proiecte Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și se adresează elevilor din ciclul gimnazial și cadrelor didactice ale școlii.

Parteneriatul reunește 5 instituții din 5 țări europene : ROMANIA – Colegiul Național “Elena Cuza” (coordonator), AUSTRIA- Neue Mittelschule der Pädagogischen Hochschule Steiermark, CIPRU – Dimotiko Scholeio Defteras Pano  , GRECIA – 39th Primary School of Patra  și ITALIA – Istituto Comprensivo Statale „A. Pagano”.

Scopul principal al proiectului vizează dezvoltarea conștiintei interculturale în rândul elevilor și al cadrelor didactice. În alegerea temei acestui proiect au fost luate în considerare interesele, nevoile și particularitățile de dezvoltare ale elevilor din ciclul gimnazial, cărora li se adresează activitățile propuse. Activitățile care vor fi demarate  valorifică  cu predilecție învățarea prin joc .





Pe data de 16 septembrie 2013 a avut loc ceremonia de lansare a proiectului multilateral Comenius “Awesome Children Tales”. Elevii Colegiului National “Elena Cuza” , părinţii, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar şi ai Primăriei Bucureşti au participat la acest eveniment.

Organizarea si participarea la activitati de diseminare a experientei acumulate in cadrul proiectelor internationale – prof.  Bianca Popa, Corina Paun, Laura Anton, Lascar Marilena, Craciunescu Georgeta.

Organizarea Seminarului National ADOBE YOUTH VOICES – conducerea scolii, catedra de informatica.

Organizarea Concursului National de Discurs Public 2011 in colaborare cu Uniunea Vorbitorilor de limba Engleza din Romania – fazele locala, judeteana si regionala ( 22 ianuarie – martie ) – catedra de limba engleza;

  • la faza municipala elevii CNEC au obtinut: – 1 premiu I, 1 premiu II, 5 premii III, si  o mentiune;
  • la faza regionala elevii CNEC au obtinut: – 2 premii II, 1 premiu III si 3 mentiuni.

Proiectul „Strategia Nationala de Actiune Comunitara” (SNAC), activitati de voluntariat desfasurate in parteneriat cu Scola Speciala Nr. 11-  prof. coordonator Nenea Ionelia.

Proiectul „Valori umane – sensibilizarea si educarea populatiei tinere cu privire la consecintele conflictelor armate asupra procesului de dezvoltare durabila a unei tari”prof. coordonator la nivelul scolii, Mirea Gabriela

  • initiat de Societatea Nationala de Cruce Rosie Romania –Filiala de Cruce Rosie sector 6 Bucuresti si desfasurat in colaborare cu Inspectoratul Scolar al Sectorului 6;
  • s-au desfasurat sesiuni de informare a elevilor (2 clase a IX-a si 2 clase a X- a ) sustinute de voluntari ai Crucii Rosii Romane;

Proiectul “Colectarea selectiva a ambalajelor protejeaza mediul”  in colaborare cu Asociatia Romana pentru Ambalaje si Mediu – ARAM- prof. coordonator Ilie Roxana

  • proiectul are ca scop invatarea prin interactivitate;
  • elevii din clasele X-XII, de la profilul pedagogic, familiarizati cu subiectul gestionarii deseurilor si a ambalajelor au sustinut activitati  de informare/ formare pentru elevii din ciclul primar si din grupa pregatitoare;

Proiectul “Mesajul meu antiviolenta” derulat in parteneriat cu Politia de Proximitate si Scolile nr. 205 si 311- coordonator prof. Barbu Emilia, consilier psihopedagog

  • proiectul are ca obiective sensibilizarea elevilor asupra problematicii violentei;
  • activitatile s-au desfasurat la clasele a VI-a si a VII-a, prof. diriginti Bucur Carmen, Ciureanu Narciza;

Proiectul “Unde-i lege nu-i tocmeala”derulat in parteneriat cu Politia Capitalei

  • au participat elevii clasei a VII-a.

Proiectul “1-2-3 Let’s Go- Promotion of Heathy Lifestyle for Children in Bucharest”derulat in parteneriat cu Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti si ISMB- prof. coordonator Ciobanu Nicoleta

  • scopul proiectului este imbunatatirea sanatatii copiilor  prin promovarea unui stil de viata sanatos, a activitatii fizice  si a unor obiceiuri alimentare sanatoase;

Proiectul “Organizatii neguvernamentale de tineret mai implicate in transparentizarea si responsabilizarea autoritatilor publice locale”derulat in parteneriat cu Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania –Comitetul Helsinki (APADOR-CH) – prof. coordonator Gabriela Mirea

  • s-au sustinut activitati de informare pe tema drepturilor cetatenesti, a transparentei si responsabilitatii administratiei pentru  elevii claselor XI-XII.

Proiectul “Sa citim pentru Mileniul III ”derulat in parteneriat cu ISMB si CCD Bucuresti;

  • au fost organizate activitati in cadrul “ Saptamanii lecturii” la care au participat elevii din invatamantul primar si copiii de la Gradinita nr. 209- comisia invatatorilor

Proiectul de parteneriat educational ”Interferente didactice intre matematica si informatica”,derulat in parteneriat cu ISMB si ISJ Tulcea- Colegiul National “Elena Cuza” si Liceul Pedagogic Tulcea –profesori implicati Craciunescu Georgeta, Mirzacu Marius si Ilie Alina;

  • proiectul promoveaza comunicarea intre elevii celor doua licee prin utilizarea internetului, realizarea unor proiecte comune in aplicatia ThinkQuest, organizarea unei excursii la Targul de produse IT.

Proiectul de parteneriat educational  „PC limbaj intercultural” derulat intre Colegiul National „Elena Cuza” Bucuresti si Colegiul National „Carol I” Craiova – profesori Craciunescu Georgeta, Mirzacu Marius;

Participarea la Seminarul cu tema “Accesarea si implementarea programelor cu finantare europeana Comenius, Leonardo da Vinci, Grundtvig, vizite pregatitoare, e-Twinning, POSDRUorganizat de catre ISMB si Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu”- au participat profesoriiCraciunescu Georgeta si Lascar Marilena care au prezentat vizitele de studiu desfasurate in cadrul proiectelor europene. 

Coordonarea practicii pedagogice a studentilor de la Universitatea Bucuresti, Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei – prof. Ilie Roxana.

Proiectul “Psihodrama- joc de rol”-

Festivalul National al Sanselor Tale- derularea unor activitati specifice;

  • organizarea Targului “Povesti de Craciun” la Mall Cotroceni in parteneriat cu Inspaectoratele Scolare sector 1 si 6- prof. Craciun Nicoleta, Doman Isabela, Serbanescu Simona.

Parteneriat educational cu Cinema City pentru vizionarea unor filme documentare(septembrie 2010- februarie 2011, profesor Nicoleta Beliciu.

Blog Attachment